Cu zece minute înainte de concursul de cosplay, sabia lui Yuki s-a rupt în două.
Lucrase patru luni la costum – o regină războinică dintr-un joc pe care îl juca de la cincisprezece ani. Mantie cusută de mână, armură din spumă vopsită să arate ca argintul vechi și o sabie de doi metri care acum era două săbii de câte un metru.
– Nu, nu, nu, a șoptit ea.
– Asta, a spus o voce din spatele ei, e o urgență medicală?
S-a întors. Tipul de la masa vecină – cel care vindea figurine pictate de mână – ținea un pistol de lipit așa cum ține un chirurg bisturiul.
– Sunt Sam, a spus el. Am reparat lucruri și mai rele. Probabil.
Operația
A lucrat repede. Un băț de lemn din standul lui, trei straturi de adeziv, puțină bandă neagră, puțină vopsea argintie din trusa lui. Yuki ținea bucățile și încerca să nu observe că antebrațele lui erau pline de vopsea și că fredona când se concentra.
– Gata, a spus el cu patru minute înainte. Nu o flutura. Nu te sprijini de ea. Nu lăsa pe nimeni să te îmbrățișeze.
– Asta e tot numărul meu.
– Atunci improvizează.
A ieșit a doua. A ridicat trofeul spre masa lui, de cealaltă parte a halei, iar el a aplaudat mai tare decât oricine.
A doua zi
A doua zi dimineață i-a adus o cafea, ca mulțumire. El i-a dat o figurină pe care o pictase peste noapte: o regină războinică minusculă, cu o săbiuță ruptă, lipită cu bandă.
S-a uitat mult timp la ea.
– Când ai dormit?
– N-am dormit. A meritat.
Și-au petrecut după-amiaza plimbându-se împreună prin convenție. El știa fiecare joc pe care ea îl pomenea. L-a bătut de trei ori la rând la un automat, iar el s-a prefăcut devastat. Oamenii o tot rugau să facă poze, și de fiecare dată ea se uita să vadă dacă el mai e acolo. Era mereu.
Petrecerea
Petrecerea de după convenție a avut loc într-o sală de bal a unui hotel, plină de mașini de fum și oameni costumați în elfi. Yuki schimbase armura cu o rochie neagră simplă și deodată se simțea timidă fără un costum în spatele căruia să se ascundă.
Sam a găsit-o lângă fereastră.
– Arăți altfel, a spus el.
– Mai rău?
– Ca personajul adevărat. Armura era costumul.
Era o replică ridicolă. A și funcționat. Ea a râs, l-a luat de mâna pătată de vopsea și l-a tras pe ringul de dans, unde un DJ punea muzică din jocuri remixată în ceva pe care se putea dansa.
Mai târziu, pe holul liniștit din fața sălii, l-a sărutat lângă un poster cu un dragon. El i-a răspuns la sărut de parcă se gândise la asta două zile – ceea ce, a recunoscut, chiar făcuse.
– Camera mea e la etajul patru, a spus ea.
– Sabia e acolo?
– Sabia e acolo.
– Atunci ar trebui să-mi verific pacienta.
Ce s-a întâmplat la etajul patru rămâne la etajul patru. Sabia a supraviețuit. În mare parte.
A treia zi
În ultima zi au împărțit masa lui. Ea i-a vândut figurinele cu un entuziasm ridicol, iar el a vândut într-o singură zi mai mult decât în tot anul precedent.
Locuiesc în orașe diferite. Au un plan. Convenția de anul viitor, costume asortate – o regină războinică și fierarul care i-a făurit sabia.
El deja o construiește. Asta nu se va rupe.
