Elena Dumitru era ghidă în Brașov și ura un singur cuvânt: Dracula.
Turiștii veneau cu el în gură. Voiau castelul de la Bran, colți de plastic, povești cu vampiri. Elena le arăta Biserica Neagră, Strada Sforii, zidurile cetății și le povestea despre negustorii sași, despre incendiul din 1689, despre legendele adevărate ale Transilvaniei. Jumătate dintre ei se plictiseau.
Seara, era altcineva. Rochii negre de catifea, buze vișinii, păr negru până la talie, inele de argint. Pe pagina ei de OnlyFans, verificată și în întregime a ei, publica fotografii făcute în locuri vechi și întunecate: pe zidurile cetății la apus, în curți medievale, între pietre funerare acoperite de mușchi. Sub fiecare, o legendă locală. Niciodată Dracula.
Turistul
A venit într-un tur de octombrie. Un bărbat de vreo treizeci și cinci de ani, singur, cu un caiet de notițe. Nu a întrebat de Dracula niciodată.
La final, a venit la ea.
Ați spus ceva despre o legendă cu Turnul Negru. Nu ați terminat-o.
Nu o termin niciodată în tur, a spus Elena. E prea lungă.
Pot să vă invit la o cafea ca s-o aud?
Se numea Mihai și era profesor de literatură la Iași. Scria o carte despre legendele Transilvaniei. Și, a recunoscut roșind, îi urmărea pagina de mult.
Am venit pentru legende, a spus. Nu pentru fotografii. Deși sunt foarte frumoase.
Povestea
Au stat într-o cafenea din Piața Sfatului până la închidere. Elena i-a spus legenda Turnului Negru, apoi pe cea a Pietrelor lui Solomon, apoi pe cea a fetei care a sărit de pe zid din dragoste. El a notat tot și a pus întrebări pe care nimeni nu i le pusese vreodată.
Când au ieșit, era aproape unsprezece.
Vrei să vezi locul meu preferat? l-a întrebat.
Tâmpa
Au urcat pe Tâmpa pe poteca din pădure, cu lanternele telefoanelor. Sus, sub literele mari albe, orașul era o hartă de lumini galbene. Biserica Neagră era o umbră neagră în mijloc.
Elena purta o mantie neagră peste rochie. Vântul i-o flutura.
Pot să te fotografiez? a întrebat el. Doar dacă vrei. Și o ștergi dacă nu-ți place.
A acceptat. A stat pe marginea stâncii, cu spatele la oraș, mantia în vânt. El a făcut o singură fotografie.
Era cea mai frumoasă fotografie a ei pe care o văzuse vreodată.
Miezul nopții
La miezul nopții au stat pe o bancă și au privit orașul. El i-a citit o poezie de Eminescu. Ea și-a pus capul pe umărul lui.
Săptămâna următoare, a publicat fotografia pe pagina ei. Sub ea, legenda Turnului Negru, completă pentru prima dată.
Și un rând la final: Pentru singurul turist care nu a întrebat de Dracula.
