Elena căuta doar o lanternă. Geanta de pescuit a lui Sorin stătea în debara, ca întotdeauna, mirosind a nailon și apă de lac. Într-un buzunar lateral, sub cutia cu cârlige, era un telefon vechi.
Sorin pleca la pescuit la Snagov în fiecare sâmbătă de nouă luni. Nu adusese niciodată acasă niciun pește. „N-au tras”, spunea mereu.
Codul telefonului era ziua lui de naștere. Mesajele erau pentru o oarecare „Mihaela”. Nu era nimic despre pește.
Cina
Elena a făcut sarmale, cum îi plăceau lui. Când Sorin s-a așezat la masă, telefonul era lângă farfuria lui.
S-a făcut alb. A început să explice, să ceară iertare, să plângă. Elena a mâncat liniștită până când n-a mai avut ce să spună.
„Nu plec”, a spus apoi. „Ar fi prea ușor pentru tine. Încheiați azi, în fața mea. Și de sâmbătă, la pescuit merg eu.”
Sâmbăta
Sâmbătă dimineață, Elena și-a luat geanta lui de pescuit, undița, scaunul pliant. A pus în portbagaj și o rochie de vară albă.
Sorin a rămas acasă. La zece a primit prima poză: undița sprijinită de un ponton, cu firul în apă. Am ajuns.
La două: aceeași undiță, neatinsă. Pe ponton, două pahare de vin. Nu trage nimic. Am companie.
La șase: undița, la apus. Niciun pahar. Nicio Elena în cadru. Ne vedem diseară. Nu dormi.
Prada
S-a întors la miezul nopții, cu părul ud și rochia albă șifonată. Sorin o aștepta pe canapea. Ea se aștepta la furie. În ochii lui a găsit altceva – o dorință pe care nu i-o mai văzuse de ani de zile.
„Spune-mi”, a șoptit el. „Tot ce nu se vede în poze.”
S-a așezat lângă el și i-a spus. Încet. Tot.
Telefonul vechi a ajuns pe fundul lacului Snagov. Geanta de pescuit e acum a Elenei. Sorin o curăță în fiecare vineri seara, verifică undița și îi pune un pulover în plus, pentru că pe lac se face frig după apus.
